DECIZIE DEFINITIVĂ. Cum a reușit un membru al familiei de romi Cârpaci să primească 220.000 de euro de la autorități

DECIZIE DEFINITIVĂ. Cum a reușit un membru al familiei de romi Cârpaci să primească 220.000 de euro de la autorități
Publicat: 20/02/2015, 16:56

Primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că Vladimir Cârpaci, proprietarul unui corp de clădire din centrul orașului, unde au funcționat Secția de Pneumologie și Laboratorul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”, are de primit drept chirie suma de 220.814 euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Lucrurile sunt complicate și trebuie înțelese în etapizarea lor. Cârpaci Vladimir ne-a dat în judecată (în anul 2010 – n.r.) și ne-a cerut să fie lăsat în liniștita posesie, așa este termenul juridic, și să îi plătim contravaloarea lipsei de folosință a imobilului începând din 27 august 2006. A cerut să îi plătim că Spitalul de Copii a folosit clădirea. S-a ajuns, însă, la evacuarea Primăriei (Spitalul de Copii este în subordinea Primăriei Timișoara – n.r.) din acea clădire printr-o hotărâre a Tribunalului Timiș. Spitalul de Copii și Primăria Timișoara, alături de DSP Timiș, am contestat această hotărâre a Tribunalului, la Curtea de Apel, dar s-a respins apelul nostru și în schimb au fost admise apelurile reclamantului Cârpaci”, a explicat Nicolae Robu.

Primarul a spus că magistrații Curții de Apel Timișoara au stabilit că Vladimir Cârpaci trebuie să primească suma de 179.122 de euro drept contravaloare cu titlu de chirie pentru perioada 27 august 2006 – 31 mai 2012, apoi, începând cu iunie 2012, până la data evacuării imobilului, 1 noiembrie 2013, adică timp de 18 luni, să primească suma de 2.594 de euro pe lună drept chirie.

Primăria Timișoara a contestat această decizie la Înalta Curte de Casație și Justiție, arătând că din suma totală ar trebui reduse investițiile făcute de către Primăria Timișoara în acea clădire. În acest fel, a fost obținută o reducere de doar 5.000 de euro.

În urma acestei decizii, care este definitivă, Vladimir Cârpaci trebuie să primească suma totală de 220.814 euro.

Cu toate acestea, potrivit primarului Nicolae Robu, urmează un nou proces, la Curtea de Apel Timișoara, în care se va stabili cine va plăti suma reprezentând chiria către proprietarul clădirii, Vladimir Cârpaci.

„Spitalul de Copii în tot acest timp nu a fost doar în subordinea Primăriei Timișoara, ci și în cea a Ministerului Sănătății. Este posibil ca instanța să împartă suma totală de bani între cele două pentru a putea fi plătită actualului proprietar”, a declarat Nicolae Robu.

Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara funcționează acum într-un ansamblu de șapte clădiri situate în apropierea centrului municipiului. Cea de-a opta clădire, în care funcționau Secția de Pneumologie și Laboratorul, a intrat oficial în proprietatea familei de romi Cârpaci, în 1 noiembrie 2013.

Clădirea respectivă a fost retrocedată foștilor proprietari în anul 1995. Prin vânzări succesive, imobilul a ajuns în proprietatea familiei de romi Cârpaci, care a cerut evacuarea. În 1 noiembrie 2013 a expirat ultimul termen de evacuare, astfel că Vladimir Cârpaci s-a prezentat pentru a-și prelua proprietatea.

Familia Cârpaci este una dintre cele mai bogate familii de romi din oraș, având 144 de proprietăți, majoritatea în zona centrală.

În anul 2014, Primăria Timișoara a început construirea unui nou corp de clădire pentru Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, din fonduri proprii, bazându-se și pe sprijinul financiar al Guvernului. Investiția este de 40 de milioane de lei, iar la finalul anului 2014 Guvernul a alocat suma de cinci milioane de lei pentru acest proiect.

Noul corp de clădire urmează să aibă 8.055 de metri pătrați și 150 de paturi. Vor funcționa aici o secție de pediatrie, serviciu de urgență, spațiu de deparazitare, cameră pentru personalul medical, tratament de urgențe minore, salon de resuscitare, cameră de gardă, salon de gipsare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă....
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ipoteză terifiantă în cazul morții Raisei, copila dispărută din Dolj și găsită fără suflare într-o...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Halep spune ADIO. A devenit imposibil. Anunțul venit marți, 28 mai
Cel mai de succes post de radio din România. A spulberat concurența
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Roxelana, sclava prizonieră care a devenit soția lui Suleiman I. Kösem Sultan, femeia cu cel...
×